Cred…
Articol publicat in: Personal
Cred ca am gandit si razgandit asupra a ceea ce voi scrie in continuare. Si-mi asum intreaga responsabilitate pentru toate cuvintele. Mai ieri, eu si cu un prieten ne-am chinuit (el s-a chinuit) sa vada The perfume: Story of a Murderer. Un film facut dupa cartea lui Patrik Suskind. Eu, avocata diavolului, a incercat (fara sa reuseasca) sa-i ia apararea lui Grenouille (cei care au vazut filmul, stiu despre cine vorbesc). Dar prietenul acesta al meu, e mai grabit din fire, si nu prea sta el sa ma asculte pana cand termin. Asa ca i-am zis ca o sa-i scriu aici tot ce gandesc eu despre film si Grenouille.
1. Vreau sa las la o parte crima
2. Vreau sa vorbesc despre creatia lui si despre talentul lui.
3. In ultima instanta nu scuz crima.
4. E doar fictiune.
Jean Baptiste Grenouille este un tanar foarte special. Poate detecta si recunoaste absolut toate mirosurile bune si mai putin bune din lumea aceasta. Scopul lui este sa invete cum anume se pot pastra. El a avut nefericirea de a avea o copilarie traumatizata. El nu cunostea sensul cuvintelor abstracte. Cuvinte pe care nu le putea mirosi. Gen: prostie, sarcasm, ironie. Muncea ca un sclav de la varsta de 5 ani. Si,oh da, avea talentul de a crea minunate parfumuri. Dar esenta suprema a invatat sa o caute mai tarziu. Asa cum un pictor isi are lucrarea sa, un sculptor la fel, tot asa si Grenouille. In film 13 esente de femeie compuneau parfumul care te facea sa te simti ca in Rai. Pentru asta…fetele/femeile…trebuiau transormate in esenta. Erau unice. El avea nevoie doar de esenta lor, nu si de existenta. Existenta insasi nu mai crea esente unice. Din cauza asta ele trebuiau sa nu mai rasufle. Orice piesa originala, este compusa la randul ei din bucati originale, ca sa fie completa si perfecta. Inca o data, nu scuz crima. Dar asta e unica si singura modalitate de a-si duce la bun sfarsit telul.
Sadic? Da. Stiu. Dar daca fiecare are dreptul la un destin, de ce sa i-l negam si lui Grenouillechiar daca acesta comite crime. Crime nu din ura, sau din perversitate, ci din necesitatea de a fi unic in creatie. Pentru el, fetele erau doar purtatoarele unui parfum unic, care se putea combina cu alte parfumuri, pentru maretie.
La sfarsitul filmului, Grenouille este prins si adus spre a fi judecat. Scapa momentan, pentru ca lumea miroase esenta perfecta si se simte ca in Rai. Dar.. in niciun caz nu-l idolatrizeaza sau iubeste pentru ca el este creatorul perfectului parfum. Ei iubesc doar esenta. Asta, mie una, mi s-aparut trist pentru Grenouille. Atunci isi daduse seama.. ca pe el nu are cine sa-l iubeasca cu adevarat. Si asta m-a intristat. Ca putea sa aduca lapicioare o intreaga lume. Sa-l faca pe rege sa-i pupe picioarele. Pe Papa de la Vatican… sa-l recunoasca drept noul Mesia. Dar… odata si odata, parfumul se va termina, si nimeni nu-l va iubi pe el. Niciodata. Niciodata cu adevarat. Asa ca s-alasat in voia sortii si s-a aruncat in bratele unei multimi scarboase. Daca lumea voia sa-l vada mort, l-a vazut la sfarsit.
Asta m-a zguduit putin si m-a facut sa ma gandesc cat de singuri putem fi pe lume. Ca este enorm de greu sa gasim pe cineva care sa fie in universul nostru mic de doua persoane, si ca nu lasam in urma decat o frantura de vis. Poate ceva scris pe hartie, cateva poze intr-un album si cativa prieteni care sa ne planga disparitia. Si cu atat de putin suntem extrem de norocosi. Pentru ca pe Grenouille nimeni l-a plans, nimeni l-a iubit. Nu-si va aduce nimeni aminte de el. si nici de creatia lui. Acest fapt nu l-a inteles prietenul meu. El ar fi priceput ca e vorba despre crima in film si ca e bad.
Eu… ma intristez des, pentru ca sunt greu de inteles. Metodele mele sunt ciudate. Gandirea mea nu e judecatoare si pedepsitoare. Repet: nu justific crima. Dar imi e mila de Grenouille. Eu stiu cum e sa nu fi iubit. Sa-ti doresti asta, sa faci lucruri extraordinare si totusi, sa nu fi iubit. Inca ceva: sa nu va puna gandul sa va puneti dorinte la stele cazatoare. Pentru ca se indeplinesc.
